Povestea ouălelor de Paște. O tradiție veche de mii de ani, cu origini în cultura antică de Sabina Dumitru 16 aprilie Trebuie să știi Tradiția spune că în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, gospodinele vopsesc ouăle roșii, care vor fi ciocnite în nopatea Învierii.
„ Murindu-i găina şi lăsându-i şapte ouă orfane, Piticul din Muntele Pietricica, un gospodar bătrân, cu pletele şi bărba albe, a ieşit din scorbura tufanului, unde se afla intrarea odăilor lui de sub pământ, şi plimbându-se cu mâinile la spate, însoţit de cărăbuşul lui cu coarne, s-a gândit ce să facă el cu ouăle din cuibar.
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu", în parteneriat cu Școala Gimnazială „Învățător Neculai Pâslaru" din comuna Cașin, organizează vineri, 26 aprilie, începând cu ora 11.00, în Galeria Hol a Muzeului de Istorie, expoziția „Ouă de Paști. Poveste. Atelier. Expoziție" care se vrea, în egală măsură, o incursiune teoretică și practică în legenda uneia dintre
Muzeul Țării Crișurilor lansează, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, un concurs de creativitate plastică prilejuit de Sărbătorile Pascale și având tema „Povestea oului de Paște". Concursul se adresează copiilor din toate localitățile județului Bihor, aparținând următoarelor categorii de vârstă: 5-6 ani (grădiniță și
Care este povestea ouălor de Paște și a Iepurașului? Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină - atunci se sărbătorește nașterea lui Isus. Biblia spune că Isus a murit pe cruce într-o zi numită Vinerea Mare. Conform Bibliei, Isus a fost înviat și readus la viață în Duminica Mare.
putem povesti despre cum au fost luate din cuibul gainilor de o bunica, cum au fost ele păstrate cateva zile intr-un frigider plin cu bucate traditionale de paste, cum cozonacul a vorbit cu ouăle si le-a povestit ca ele il ajuta sa creasca si sa fie asa frumos si gustos pentru noi si cum unele oua (cele mai norocoase, desigur) sunt colorate si …
jX43.
poveste oului de paste